Maia Porombrica: eTwinning, o experiență incredibilă

Maia POROMBRICA

profesoară de matematică/informatică, Liceul „Meșterul Manole”, Sălcuța, Căușeni

Vă imaginați o sală cu 500 de oameni din toată lumea și, la un moment dat, auzi pe cineva care strigă „Maia Porombrica”?! Pentru mine a fost o experiență incredibilă. Nu mi-aș fi putut imagina vreodată că voi fi la Atena, capitala Greciei, împreună cu reprezentanți ai Ministerelor Educației din toate țările, cu experți renumiți, cu profesori ca și mine. S-a întâmplat acum doi ani în cadrul unui eveniment eTwinning.

Sunt profesor eTwinner de aproape 5 ani. Am fost primul profesor eTwinner din regiunea rurală în Republica Moldova. Auzisem despre platformă de la o colegă din România. Împreună, ne-am gândit la un proiect comun. L-am numit „Numărul Pi” și deja al cincilea an îl aplicăm în școlile noastre. Atunci însă exista o problemă: ea era prezentă pe platforma eTwinning, iar eu nu. Și am sunat la Chișinău și am insistat să fiu înscrisă pe platformă. De atunci, am făcut zeci de proiecte cu școli din toată Europa. Acum, de exemplu, elevii de la Sălcuța sunt implicați în peste 20 de proiecte eTwinning.

Revenind la Atena, aș vrea să vă spun că a fost o experiență profesională și personală extraordinară. Cel care m-a strigat în plină sală era un coleg profesor din Italia, de pe platformă, cu care făcusem patru proiecte împreună, dar pe care l-am văzut prima dată față în față la Atena. Ne-am recunoscut. Și în felul acesta, am găsit mai mulți colegi. La conferința eTwinning din capitala Greciei, am prezentat proiectul despre care vă povesteam mai sus. Ce înseamnă proiectul „Numărul Pi”? În acest fel, ne-am propus să învățăm copiii printr-o metodă interactivă că numărul Pi înseamnă lungimea cercului împărțită la diametru. Cum? În fiecare an, pe 14 martie, de Ziua Mondială a numărului Pi, în Liceul „Meșterul Manole” e sărbătoare. Desenăm, confecționăm, coacem în formă de numărul Pi. La Atena, am arătat fotografii și toată lumea s-a mirat că am folosit aluat, crengi și multe alte obiecte pentru a ilustra numărul Pi.

Recunosc, nu știu prea bine engleza. Și, la Atena, am învățat pe de rost un text de opt minute. Am început spunându-le tuturor că limbajul matematic este unul internațional și înțeles de toate popoarele. Și au fost mulți oameni în sală care au fost de acord cu mine că 2 ori 2 face tot 4. Dar limba de comunicare nu este un obstacol pentru profesorii eTwinneri. Majoritatea proiectelor se scriu în limba engleză, însă avem proiecte în georgiană ori în armeană. Traducem cu ajutorul aplicațiilor de pe internet și ne descurcăm.

eTwinning asigură dezvoltarea personală și profesională a elevilor, dar și a profesorilor. Nu poți să te limitezi doar la lecții. Ieșind din mediul nostru obișnuit, elevii învață mult mai multe și cu mult mai multă dorință. Eu urmăresc evoluția elevilor care au absolvit. Toți îmi scriu că fac parte din diferite proiecte. Și călătoresc mult. Este o elevă absolventă a gimnaziului, care a îndrăgit atât de mult proiectele încât datorită implicării sale a fost deja în șase țări, printre care și China.

În concluzie, unii spun că la discipline precum matematica ori informatica e greu să motivezi un copil să se implice mai mult. Eu îi voi contrazice. Am elevi cu cerințe educaționale speciale care au câștigat și premii în proiectele eTwinning. Există atâtea idei de proiecte la matematică că îmi e teamă că toată viața nu-mi va ajunge să le fac.

 

2018-04-05T11:59:09+00:00